Număr record de cazuri de gripă în primele zile ale anului, de două ori mai multe decât anul trecut
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) raportează o creștere îngrijorătoare a cazurilor de gripă și infecții respiratorii în România, doar în primele zile ale anului 2026. Specialiștii avertizează că numărul real al cazurilor ar putea fi mai mare, dat fiind că subraportarea este posibilă din cauza sărbătorilor de iarnă.
Au fost raportate 10.570 de cazuri de gripă clinică. FOTO Shutterstock
Potrivit datelor publicate pentru perioada 29 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, au fost raportate 10.570 de cazuri de gripă clinică, de peste două ori mai multe decât în aceeași perioadă a sezonului trecut și aproape de patru ori peste media ultimilor cinci ani. În total, în aceeași săptămână, au fost înregistrate 61.016 cazuri de infecții respiratorii (gripă, infecții acute de căi respiratorii superioare și pneumonii), cu 36,9% mai multe față de perioada similară din sezonul precedent.
Cele mai multe cazuri de gripă…
