Ministrul Sănătății anunță lansarea unui program de formare pentru personalul medical finanțat prin PNRR
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat miercuri că a semnat un nou program de formare şi evaluare continuă destinat personalului medical din secţiile de terapie intensivă, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este vorba despre Programul Naţional de formare de formatori (Training of Trainers) pentru asistenţii medicali ATI, conceput ca un instrument de sprijin.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. FOTO: Facebook
„Am spus-o de multe ori şi o spun din nou, cu toată responsabilitatea: în ATI lucrează oameni, nu roboţi. Oameni care iau decizii vitale, sub presiune constantă, ore în şir, uneori la limita rezistenţei umane. Am spus şi acum câteva luni, clar şi fără echivoc: pentru controlul infecţiilor nosocomiale avem nevoie de măsuri concrete, nu doar de constatări şi vorbe politice. Păreri s-au dat destule. Prea mulţi ani”, a transmis ministrul într-o postare pe…
