Legea pensiilor magistraţilor a suferit primele modificări. Articolele care aveau termen 1 ianuarie 2026, aplicate de acum
Guvernul a aprobat, vineri, 27 februarie, o modificare la legea pensiilor magistraţilor, stabilind că articolele pentru care implementarea era prevăzută începând cu 1 ianuarie 2026 vor fi aplicate de la data intrării în vigoare a actului normativ.
Legea pensiilor magistraților a intrat în vigoare FOTO: Shutterstock
Potrivit unui comunicat al Executivului, Legea nr. 24/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 27 februarie 2026, a fost modificată în sensul în care, la articolele care prevedeau aplicarea începând cu 1 ianuarie 2026, se menţionează că acestea vor fi aplicate începând cu data intrării în vigoare a legii, scrie Agerpres.
„Este o modificare de corelare a termenelor, astfel încât să fie respectat principiul neretroactivităţii”, precizează Guvernul.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a…
