Medic, despre cazul doctorului găsit mort la Floreasca: „Hienele s-au strâns. Era doar un rezident, oricum”. Ce spune președintele Colegiului Medicilor
Cazul medicului rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca a generat reacții puternice în rândul comunității medicale. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, atrage atenția că nu pot fi formulate concluzii până la finalizarea expertizei medico-legale.
Tragedia a avut loc la Spitalul Floreasca. FOTO Shutterstock
Într-o conferință de presă susținută luni, șefa Colegiului Medicilor a subliniat necesitatea evitării speculațiilor, precizând că nu există, în acest moment, suficiente informații pentru a trage o concluzie privind cauza decesului.
„Adicţii există şi la medici, şi la alte profesii. Există şi la medici din străinătate şi la alte profesii din străinătate, aceasta nu este o problemă a medicului român”, a afirmat Cătălina Poiană.
