Cum și-ar putea vârî coada Moscova în politica UE la alegerile europarlamentare din 2024 | ANALIZĂ
Brațul lung al Rusiei riscă să afecteze o parte din statele UE în contextul anului electoral 2024, prin dezinformări, știri false, dar și prin susținerea unor politicieni și partide extremiste sau eurosceptice, arată specialiștii consultați de „Adevărul“.
Președintele rus Vladimir Putin FOTO Profimedia
Ochii unei bune
părți a factorilor de decizie din UE sunt spre alegerile europarlamentare din
2024, în condițiile în care în funcție de rezultate și de situația din statele
membre va fi creionat noul Executiv de la Bruxelles, iar în legislativ va fi
conturată majoritatea. Avertismente privind posibila interferență a Rusiei, dar
și a altor state din afara UE, în bucătăria internă a UE, au venit inclusiv de
la nivelul Comisiei Europene, prin vocea Verei Jourova (comisar european),
arătând că un rezultat direct al acestei implicări ar duce la un scor mult mai
mare pentru formațiunile extremiste și anti-europene.
„Adevărul“…