Ce spun reprezentanții PNL despre sondajul care dă partidul cu 21%: „Un semnal bun după 4 ani foarte grei de guvernare“
Reprezentanții PNL spun că un scor de 21% trebuie privit în contextul unei guvernări de patru ani.
Ionuţ Stroe FOTO Inquam Photos
Ionuţ Stroe, purtătorul de
cuvânt al PNL, a declarat în emisiunea România Politică
de la Prima News, că procentul de 21% este un punct de plecare. ”Suntem
optimişti, pentru că 20% este un punct de plecare. E un semnal bun, acum, la
început de an electoral, după 4 ani foarte grei de guvernare, am avut multiple
crize suprapuse, chiar din spaţiul internaţional, 20% este un punct de plecare
şi eu cred că vom continua cel puţin 25 de procente în cifre electorale”, a
arătat Stroe.
El a precizat că ”PNL este cea mai
puternică forţă de dreapta din România şi practic singurul partid ca şi
construcţie politică alternativă la zona de stânga”. ”În momentul de faţă, noi
considerăm că cele 20 de procente sunt doar un punct de plecare, urmând ca
obiectivul electoral să fie undeva mult mai sus”, a…