Serbia VISEAZĂ la acorduri cu marii producători auto datorită resurselor de LITIU
Administrația Serbiei prioritizează producătorii auto europeni, din momentul în care producția sa de baterii destinate mașinilor electrice (EV) va deveni realitate, în contextul semnării unui parteneriat strategic cu Uniunea Europeană.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucici este conștient că odată cu descoperirea unor cantități impresionante de litiu, țara sa a devenit curtată pentru dezvoltarea unor parteneriate durabile în domeniul EV. Vucici prioritizează partenerii europeni.
„Uniunea Europeană are nevoie de litiu și noi vrem să ne consolidăm legăturile cu spațiul comunitar. Marii constructori auto europeni, Mercedes-Benz, Volkswagen sau Stellantis vor avea acces prioritar la bateriile pentru EV produse de Serbia”, a declarat Vucici.
Contractele cu viitorii parteneri se vor semna dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: procesarea litiului şi producția de acumulatori trebuie să se desfășoare în Serbia.
Belgradul și-a…