Ion s-a întors în România după 18 ani în Spania și a dat lovitura. Ce cultivă acesta împreună cu niște investitori străini
Ion Chindea s-a întors în țară, după 18 ani de muncă în Spania. Acolo și-a perfecționat metodele de cultivare a orezului și a revenit în România, unde și-a deschis propria afacere în acest domeniu.
„Era foarte complicat atunci când am venit. Erau foarte multe probleme, noi eram nerăbdători să muncim, pentru că am găsit totul un dezastru”, a povestit Ion Chindea.
Ion Chindea, născut și crescut în județul Harghita, la Cheile Bicazului, nu s-a întors singur, a venit cu alți trei fermieri spanioli, care au în tradiția de familie cultura de orez.
Românul a știut unde să-i ducă pe spanioli să-și investească banii și energia. I-a adus la Rojiște, în județul Dolj. O localitate mică, dar în care, înainte de ’89, se afla o plantație de orez.
„Nu o facem doar pentru noi, o facem și pentru imaginea României”
„Am venit împreună cu acești spanioli, care sunt cultivatori de orez din tată-n fiu, care au trăit în cultura de…