ce guverne ne-au îndatorat și cu cât? CIFRE OFICIALE
În contextul discuțiilor interminabile despre cine a îndatorat România, GÂNDUL a realizat o analiză privind evoluția din cele aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană. Datoria publică a României a avut un trend predominant ascendent în ultimii ani, ajungând la un nivel-record în prezent. Analiza Gândul este realizată pe baza cifrelor oficiale din perioada postaderare a României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007 – 31 mai 2023, dar și din prima jumătate a anilor ‘90.
- România a depășit în luna mai pragul de 700 de miliarde de lei (peste 140 de miliarde de euro) – 50,1% din PIB – datorie publică, un record absolut al celor 33 de ani de la Revoluție.
- Peste 50% din datoriile statului reprezintă acum datorii externe (mai bine de 70 de miliarde de euro), mai mult cu peste 23% față de luna decembrie 2022.
- Cu alte cuvinte, statul are acum nevoie de încă 50% din tot ce adună în buget pentru a acoperi tot ce consumă.
- Pe…