Mizele politice și economice ale Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit miercuri de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), în cadrul căreia va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M, reflectate, de asemenea, în declaraţia comună a Summitului.
Klaus Iohannis, președintele României FOTO Presidency
La evenimentul la nivel înalt vor fi prezenți reprezentanți din toate cele 12 state participante la Inițiativă (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, alături de țara gazdă, România), partenerii strategici ai I3M (Statele Unite, Comisia Europeană și Germania), o serie de invitați speciali (Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Japonia, Regatul Unit, Franța, Turcia), precum și reprezentați ai unor importante organizații internaționale (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru…