Circulația pe Podul Brăila, RESTRICȚIONATĂ pe un singur sens. Este înlocuit asfaltul vălurit
Circulaţia pe Podul suspendat peste Dunăre a fost deviată marţi, 6 august, începând cu ora 09:00, pe banda 1 de rulare pentru ambele sensuri, în vederea efectuării lucrărilor de reasfaltare, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău. Podul peste Dunăre a intrat din nou în reparaţii, de data aceasta pe banda 2 de circulaţie, după ce, luna trecută, banda 1 de circulaţie a fost decopertată şi a fost turnat un nou strat de asfalt. Între timp, au apărut probleme şi pe banda 2, unde asfaltul are valuri.
Podul peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, iar la scurt timp după inaugurare au apărut primele probleme legate de asfalt, care s-a ”vălurit”.
Podul nu a fost încă recepționat
Deşi circulaţia pe pod a fost deschisă pe 6 iulie 2023,…