Ungaria schimbă LEGISLAȚIA pentru a intra în posesia FONDURILOR europene. Bruxelles-ul a blocat Budapesta pentru strategia sa ANTICORUPȚIE
Guvernul Ungariei a adoptat o nouă strategie anticorupție cu scopul de a debloca din fondurile alocate de Uniunea Europeană. Oficialii de la Budapesta au fost criticați în repetate de Bruxelles pentru răspunsul slab în privința combaterii corupției instituționale.
Premierul Viktor Orban a semnat documentul referitor la noul set de reguli adoptat pentru combatere a fraudei și a corupției. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial al Ungariei joi seară.
Schimbarea legislativa a survenit pe fondul celor aproape 20 de miliarde de euro blocate de Uniunea Europeană, pentru că Ungaria nu s-a conformat să găsească în timpul alocat o soluție pentru eradicarea acestor probleme. Sub conducerea lui Orban, pe lângă fraude și corupție, oficialii europeni au criticat nerespectarea statului de drept și a libertății de exprimare.
Potrivit unui sondaj realizat de Transparency International, citat de Bloomberg, țara vecină ar fi cea mai coruptă națiune din…