Crește numărul îmbolnăvirilor cu virusul West Nile. De ce ne înțeapă țânțarii și cum se face stârpirea lor în București VIDEO
Se înmulțește numărul de cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile. Încă un pacient infectat a fost confirmat, miercuri, la Spitalul Județean din Suceava. Este vorba despre o persoană de 69 de ani, internată acum 9 zile, inițial cu suspiciunea de meningită. „Din fericire, pacientul suferă de o formă ușoară a bolii, starea lui este favorabilă și va fi externat mâine”, a precizat, pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al unității medicale.
La spitalul din Suceava sunt internați doi pacienți infectați cu West Nile. Sursa foto: arhivă
Dr. Dan Teodorovici, medic de medicină de urgență în cadrul spitalului din Suceava, a declarat pentru Adevărul că din luna iulie și până în prezent la spital s-au prezentat patru pacienți, ulterior conformați cu West Nile. „Unul de 81 de ani, care a evoluat bine după tratament și a fost externat. Nu a rămas cu sechele, s-a vindecat în totalitate. Este și cel care a reacționat cel mai…