Ministerul Sănătății a sesizat Parchetul în cazul pacienților externați și trimiși în grija unui ONG
Ministerul Sănătății a sesizat Parchetul General după ce 12 pacienți cu dizabilități au fost externați de la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin și transferați la un ONG din județul Bacău.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății Foto: Guvernul României
Cazul a ajuns în atenția autorităților, la începutul lunii iulie, după ce șapte dintre cei 12 pacienți au fost aduși înapoi de reprezentanții ONG-ului și abandonați în curtea Direcției de Asistență Socială Mehedinți. Persoanele au așteptat afară, în soare, timp de mai multe ore, fără ca cineva să ia vreo măsură.
Acolo i-a adus Viorel Pașca, președintele asociației „Dumbrava”, un bihorean care îngrijește în propria casă peste 300 de oameni în prezent, fără să fie autorizat. Acesta a sunat la 112 pentru a anunța că îi lasă pe cei șapte pacienți în fața DGASPC, motivând că autoritățile nu i-au pus la dispoziție documentele necesare, potrivit…
