Pe cine bănuiește Nicușor Dan că a stat în spatele campaniei lui Călin Georgescu
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, 30 septembrie, că intuiția sa îi spune că „în spatele lui Călin Georgescu au fost niște oameni din corupția românească a anilor ’90 – 2000”, însă a recunoscut că obținerea de probe pentru a dovedi acest lucru durează.
Nicușor Dan a vorbit despre anularea alegerilor FOTO Facebook
„Tot timpul dau exemplul cu raportul Marii Britanii pe patru celule de interferență în Europa, care au fost dezvăluite șapte-opt ani mai târziu. Sunt niște măsuri contraoperative care necesită și ele expunerea unor oameni. E o chestiune de informații. Lucrurile astea se întind în timp. Noi avem modul de operare, avem în momentul de față niște lucruri pe care le bănuim, nu avem dovada cine a fost, cine a plătit”, a declarat președintele Nicușor Dan, într-un interviu pentru Euronews.
Acesta a precizat că există trei componente în acest caz, una fiind de interferență rusă pe rețelele de socializare….
