Farmaciștii contestă ideea vaccinării exclusiv în cabinetele medicale. „Ar reprezenta un pas înapoi”
Colegiul
Farmaciștilor din România și organizațiile profesionale reprezentative reacţionează
ferm împotriva ideii ca vaccinarea să fie realizată exclusiv în cabinetele
medicilor.
Vaccinul antigripal poate fi făcut şi în farmacii. FOTO: formaremedicală.ro
Printr-un comunicat
de presă emis marţi, 2 decembrie, Colegiul Farmaciștilor din România, alături
de organizațiile profesionale reprezentative, reacționează la declarațiile
recente care sugerează că vaccinarea ar trebui realizată exclusiv în cabinetele
medicilor.
Astfel, farmaciștii
consideră că această abordare nu ține cont de realitățile din sistemul de
sănătate, de legislația în vigoare și nici de practicile europene, în contextul
în care România are încă mult de recuperat în ceea ce privește acoperirea
vaccinală şi în care în 25 de țări din Europa extinderea accesului la vaccinare
prin implicarea farmaciștilor și a farmaciilor este deja o practică standard….
