Un român stabilit la Paris, replică pentru speranța tenisului care a renunțat la tricolor și s-a dus în Franța
Decizia numărului 4 mondial la juniori, Yannick Alexandrescu (17 ani), de a-și schimba naționalitatea sportivă stârnește reacții aprinse până și în Franța.
Dacă unii îl felicită pentru alegerea făcută, există și voci care îl critică pe Alexandrescu, susținând că acesta „a trădat” țara care l-a crescut. Yannick a reprezentat România până la vârsta de 17 ani, însă a beneficiat de o susținere mai redusă comparativ cu adversarii săi din Vest, pe fondul resurselor limitate ale Federației Române de Tenis (FRT).
Campion european la categoria U16 și vicecampion european la U18, tânărul tenismen a primit sprijin inclusiv din partea Fundației Ion Țiriac, dar a ales, în cele din urmă, să își continue cariera sub alt drapel. Având deja cetățenie franceză, schimbarea naționalității sportive a reprezentat doar o formalitate pentru fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu.
