„Pe teren, capre și oi. Salarii de 6.000 de euro la Liga 3”
Adrian Pitu (50 de ani), fost campion în România cu echipa lui Gigi Becali (67), a rememorat perioada în care a jucat pentru Săgeata Stejaru, formație în spatele căreia se afla Nicu Gheară (61).
De altfel, fostul jucător de la Rapid București și actualul afacerist stabilit în Austria l-a și convins pe Pitu să dea curs unei astfel de oferte pe final de carieră.
Ce condiții a putut să creeze Nicu Gheară la Săgeata Stejaru! Adrian Pitu a povestit totul
Adrian Pitu, fost campion cu echipa lui Gigi Becali în sezonul 2004-2005, și-a agățat ghetele în cui în 2007, după o perioadă petrecută în Israel, la Bnei Sakhnin și Maccabi Netanya.
Însă, chiar și după retragere, Pitu a continuat să cocheteze cu „sportul rege”, iar în 2008 și-a făcut apariția în Elveția, la Europeada, o competiție premergătoare EURO 2008 la care au fost invitate 20 de echipe inedite. Din România, la turneul respectiv și-au făcut…
