Cadou neașteptat pentru Cristi Chivu
Cristi Chivu (45 de ani) a primit un cadou neașteptat din partea unui suporter și a devenit viral pe social media, unde acesta din urmă a postat un video cu momentul inedit.
Concret, fanul lui Inter s-a prezentat joi, 16 aprilie, la baza de antrenament, unde i-a oferit lui Chivu, care se afla în mașină, o cască „norocoasă”, în semn de apreciere pentru ceea ce a făcut pe banca tehnică, în ciuda criticilor cu care s-a confruntat de-a lungul acestui sezon.
De asemenea, casca a făcut trimitere și la perioada în care Chivu era jucătorul lui Inter și evolua cu o cască pe cap, după accidentarea gravă suferită în ianuarie 2010.
