Viața cu scleroză multiplă, „boala cu o mie de fețe“. „Abia atunci mi-am dat seama cât de importantă e vederea“
Scleroza multiplă (SM), numită „boala cu o mie de fețe“ pentru că simptomatologia este diversă și afectează diferit pacienții, apare cel mai frecvent la adulții tineri, între 20 și 40 de ani, și afectează de trei ori mai mult femeile decât bărbații.
30 mai este Ziua Mondială a Sclerozei Multiple.
APAN are o tabără pentru copiii cu SM și părinții acestora FOTO: APAN
Nu se vindecă, evoluează în pusee sau progresiv, însă salvarea vine de la terapiile moderne, care pot încetini evoluția bolii și pot ajuta pacienții să aibă o viață activă pentru mulți ani. Pentru a înțelege mai bine prin ce trece un pacient cu SM, dar și care sunt speranțele pentru viitor, cât costă și ce presupune efortul de a ține o astfel de boală sub control și despre multe altele, „Weekend Adevărul“ a vorbit cu Eduard Andrei Pletea, președintele APAN…
