România lui Gică Hagi, un Eurovision în timpul Premiilor Grammy. Concluziile în alb și negru după prima acțiune a noului selecționer
În iunie, când 48 de naționale se pregătesc de Mondial, varianta Premiilor Grammy în fotbal, România lui Gică Hagi e parcă un Eurovision cu bunele și relele lui. Ce ne rămâne după 1-1 la Tbilisi cu Georgia și 2-1 la București în fața Țării Galilor?
Concluziile în alb și negru, potențate de informații furnizate în exclusivitate de tricolori, conturează tabloul momentului la echipa națională. Din ce ne tragem nădejdea până la toamnă și de cât realism avem nevoie pentru a începe iarăși, cu argumente concrete, un drum tricolor?
România lui Gică Hagi, un Eurovision în timpul Premiilor Grammy
Am avut la această primă acțiune a noului selecționer, Gică Hagi, multe coordonate de Eurovision. Debuturi și convocări cu gradul lor de surpriză, retrageri din competiție după anunțarea lotului final, ca la ediția 2026 a concursului muzical.
