Premieră pentru automobilismul românesc! Raliul Iașului va avea o probă specială în Republica Moldova. „Construim o frăție prin sport”
Ediția a 42-a a Raliului Iașului a debutat, vineri seară, cu 51 de echipaje la startul probei Superspeciale de la Râpa Galbenă.
Pe lângă concurenții din țara noastră, în acest an participă la Iași și echipaje din Ungaria și Turcia, dar marele absent este Simone Tempestini. Multiplul campion național nu a luat startul pe macadamul din județul Iași, fiind prezent la o competiție în Scoția.
Raliul Iașului va avea o probă specială dincolo de Prut, din 2027
Înaintea startului, organizatorii au anunțat o premieră pentru automobilismul românesc. Din 2027, Raliul Iașului va avea o probă specială dincolo de Prut, în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut chiar de către președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu.
