Nu vor fi facturi mai mari faţă de cele de anul trecut. Vom găsi măsuri ţintite pentru cei vulnerabili
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, la Alba Iulia, că Ministerul pregătește strategii pentru perioada de după 1 aprilie 2025, când va expira schema actuală de compensare-plafonare la prețul curentului electric. În acest context, el a menționat că au fost realizate mai multe simulări, iar una dintre măsurile luate în calcul este aplicarea unor subvenții țintite, bazate pe nivelul socio-economic al gospodăriilor.
Noi acum pregătim perioada de după 1 aprilie. Ce înseamnă asta? Noi am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin, a declarat, într-o conferinţă de…